Dosarul „10 august” a fost trimis în judecată, anunță, Parchetul General printr-un comunicat de presă.
Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului General au dispus clasarea dosarului în care Laura Codruța Kovesi, fost procuror general al PICCJ și în prezent șef al Parchetului European, era acuzată de luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu în legătură cu aducerea în țară a lui Nicolae Popa. Clasarea cauzei a fost dispusă ”întrucât faptele nu există”.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au deschis două dosare penale în contextul majorării facturilor la energie electrică, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro.
Parchetul General a trimis la DIICOT dosarul deschis în urma plângerilor în cazul City Insurance pentru a analiza dacă se impune o eventuală reunire cu un alt dosar aflat deja la DIICOT, au declarat pentru HotNews.ro reprezentanți ai Parchetului General.
Parchetul General a dispus, marți, trimiterea în judecată a lui Călin Popescu Tăriceanu, care, în calitatea pe care a avut-o de președinte al Senatului, nu a făcut demersurile necesare pentru încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, care fusese declarat incompatibil și nu avea dreptul să ocupe o funcție publică. La rândul său, senatorul Cristian Marciu este trimis în judecată pentru uzurpare de calității oficiale.
Parchetul General anunță că activitatea cu publicul se sistează, la toate parchetele, până la 30 martie pentru a limita răspândirea coronavirusului. De asemenea, comunicarea se va face online, iar procurorii pot amâna actele procedurale care presupun interacțiunea cu persoane, dacă acest lucru este posibil.
Gabriela Scutea este propusă de ministrul Justiției pentru conducerea Parchetului General, Crin Bologa pentru DNA și Giorgiana Hossu pentru DIICOT.
Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat Parchetul General și Biroul Electoral al Sectorului 5 privind Loteria Publicitară „Mergi la vot, mergi în vacanță”, organizată sub sigla Paralela 45, demersul fiind făcut în urma unor notificări scrise primite inclusiv din partea presei și în urma unor verificări ale materialelor publicitare.
Parchetul General anunță că șeful Jandarmeriei Române, Cătălin Sindile, adjunctul acestuia, Sebastian Cucoș și Mihai Chirică, secretar de stat în Ministerul de Interne, sunt urmăriți penal pentru complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă în formă continuată, în timp ce maiorul Laurențiu Cazan, director general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, este urmărit penal pentru abuz în serviciu, participație improprie la purtare abuzivă în formă continuată, participație improprie la fals intelectual și participație improprie la uz de fals în dosarul violențelor de la mitingul din 10 august din Piața Victoriei.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, sâmbătă, pe Facebook, că declanșează procedura legală pentru evaluarea activității manageriale desfășurată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Augustin Lazăr.
Parchetul General a anunțat, vineri, că trei angajați ai Fondul Național de Garantare sunt inculpați pentru trafic de influență și luare de mită, în legătură cu urgentarea unor dosare din Programul Prima Casă. O femeie a fost reținută și două au fost plasate sub control judiciar, alături de alți înculpați în dosar care au acționat ca intermediari.
Parchetul General a anunțat, marți, extinderea urmăririi penale pentru infracțiuni contra umanității în cazul lui Ion Iliescu, fiind vizat 22 – 27 decembrie 1989. Printre deciziile care i se impută se numără reactivarea general (r) Militaru Nicolae și numirea acestuia în funcția de ministru al Apărării, schimbarea din funcție a general lt. Stănculescu Victor Atanasie, eliberarea din funcție a generalului Gușe Ștefan și numirea sa pe una inferioară, constituirea Tribunalului Militar Excepțional ce i-a judecat pe soții Nicolae și Elena Ceaușescu și aducerea din rezervă, respectiv numirea în funcții de comandă a mai multor generali.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ proiectului de modificare a Legii privind statutul magistraților depus în decembrie anul trecut de 40 de parlamentari PSD, proiect care îl elimină pe președintele României din procedura de numire a șefilor Parchetelor, precum și a celor ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, prerogativa numirii acestora urmând să fie preluată de către Senat.
Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a anunțat, luni, că analizează posibilitatea de a face recurs în interesul legii privind prescripția răspunderii penale în dosarul Microsoft, în care șapte foști miniștri au scăpad de răspunderea penală după ce faptele s-au prescris.
Un număr de 40 de parlamentari PSD au elaborat și depus astăzi la Camera Deputaților un nou proiect de modificare a Legii privind statutul magistraților, care îl elimină pe președintele României din procedura de numire a șefilor parchetelor, precum și a celor ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, prerogativa numirii acestora urmând să fie preluată de Senat.
Patronul Hexi Pharma, decedat duminică seara după ce mașina condusă de el s-a izbit de un copac, urma să ajungă luni dimineață la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma acestui demers judiciar luându-se în calcul și varianta reținerii, arată surse judiciare pentru agenția News.ro